Rolurile jucate în creația ta, ca simplu om, inconștient fiind că ești Dumnezeu
- eduardshamanul
- Jun 28, 2025
- 6 min read
Updated: Jul 12, 2025

Dragă omule, abia de acum încep lucrurile să se așeze frumos și să înțelegi pe de-a întregul de ce joci rolurile astea. Iți voi explica detaliat, astfel încât să înțelegi că ești creator inconștient de sine și din poziția de Om.
Ai venit pe lume și, conform contractului cu celelalte suflete, ţi-ai ales să experimentezi, iubirea, iertarea, compasiunea și multă alte lucruri. Vii pe acest pământ neștiutor de sine, apari într-o familie pe care ți-ai ales-o și cam atât, tot ceea ce urmează sunt doar roluri. Te numești Vasile Ion, părinții ți-au ales numele și prenumele, religia tot ei, bașca te mai și botează ca să fie Demiurgul sigur că nu te pierde din colecție. CNP îți dă statul, alt rol pe care trebuie să îl joci vrând-nevrând pentru că faci parte dintr-o societate care funcționează după anumite reguli și legi create de ei.
Neștiind cine ești cu adevărat, începi să-ți formezi un caracter, o personalitate în acord cu ceea ce vezi în jurul tău. În realitate, nu are legătură cu ceea ce ești tu cu adevărat. Se formează un Ego combinat din ceea ce am descris mai sus. Ego este personalitatea falsă, bazată pe ceea ce ți-ai format tu în copilărie, din toate trăirile și experiențele directe. Evident că familia are un aport major în asta și ei fac exact la fel ca și tine atunci când te educă pentru că așa au învățat și ei la rândul lor.
Un alt instrument important care te ajută în evoluția Ta este mintea; aceasta este o iluzie, tu nu ai de unde să știi asta și te identifici cu ea. Mintea creează scenarii, poveşti pentru că ei îi place să dețină controlul. Majoritatea oamenilor trăiesc în minte, astfel toată viață lor nu este altceva decât o iluzie și trăiesc fără de fapt să trăiască cu adevărat.
Acest Ion o să treacă, teoretic, prin suferință, boală, deznădejde, tot felul de tipare până vă ajunge la una cu Dumnezeu, în așa fel încât să înțelegeți cum funcționează viața cât mai pe înțelesul tuturor.
Ion, în copilăria lui a fost un copil care nu a primit iubirea pe care o merita pentru că mama lui nu a putut să îi ofere asta, ea în copilărie trecând prin același proces pe care evident că nu l-a înțeles.
În viața de adult va întâlni femei care nu îl vor iubi pentru că el involuntar va căuta femei asemeni mamei lui, este o realitate creată dintr-o nevoie de iubire continua pentru că în copilărie nu a fost iubit. De asemenea este strâns legată și de faptul că Ion are de învățat legea iertării și a compasiunii de care el nu este conștient pentru că încă nu s-a trezit spiritual. El poate rămâne cu o femeie dar care toată viața să nu îl iubească, să îl înşele și să îl manipuleze fară ca el să fie conștient de asta.
În psihologie se numește sindromul Adam și sindromul Eva, adică fetele vor căuta tiparul tatălui și băieții tiparul mamei.
Ce ar trebui să înțeleagă Ion până aici:
Înșelatul ca și definiție nu există, acest fenomen se naște din mai multe nevoi ce stau ascunse în comportament. În realitate, noi nu suntem creați monogami, acest concept a fost inventat de societate, de religie și de credințele înrădăcinate din moși-strămoși. Cel ce simte asta o face dintr-o lipsă, fie una emoțională, pentru că nu primește acasă ceea ce își dorește conform cu ceea ce persoana crede că are nevoie de la partener sau din nevoia de nou, de plictiseală sau pur și simplu se îndrăgostește de altcineva.
Îndrăgostirea este tot o iluzie pentru că provine din minte. Ion al nostru se îndrăgostește de un ideal despre care crede el că este ceea ce are nevoie. Ion se îndrăgostește de o femeie pentru că el vede în ea frumusețea perfectă și caută inconștient iubirea mamei, el este atât de preocupat doar de faptul acesta încât pierde din vedere adevăratul caracter al femeii care nu are legătură cu motivul îndrăgostirii lui. Din acest punct, Ion începe să sufere, pentru că nu se mai potrivește cu ce ceea ce credea el. Dacă Ion conștientizează iluzia în care a fost prins, suferința care este numai în mintea lui dispare de la sine.
Într-o relație există mai multe entități create, doar două sunt adevărate iar restul doar simple iluzii.
Prima entitate este ceea ce crede bărbatul despre femeie conform cu ceea ce caută el dintr-o nevoie de a completa o lipsă; a doua entitate este ceea ce crede femeia că este bărbatul, tot din aceleași principiu la origini, doar că pot diferi credințele; a treia entitate este despre cum vrea bărbatul ca femeia să îl cunoască pe el și nu are legătură cu realitatea; a patra entitate este ceea ce vrea femeia ca bărbatul să perceapă că este ea; a cincea entitate este ceea ce este bărbatul cu adevărat și a șasea entitate este ceea ce este femeia cu adevărat.
Primele două entități sunt doar proiecții, a treia și a patra sunt măști, acestea sunt cel mai des întâlnite în relații. Măștile sunt doar rolurile pe care le joacă dar nu au legătură cu ceea ce sunt ei cu adevărat. Iar ultimele două entități sunt ceea ce este fiecare partener în parte cu adevărat.
Ion a ajuns la despărțire de fiecare dată pentru că cele patru entități au fost consumate ca și energie și a rămas mereu ceea ce este cu adevărat.
Adevăratele relații încep când partenerii se cunosc și se acceptă așa cum sunt ei. În relație, primele patru entități sunt oglindirea fiecăruia a ceea ce au de învățat unul de la celălalt.
Dacă ultimele două sunt integrate și înțelese pe deplin dispare iluzia celor patru și totul se transformă într-o armonie deplină a poveştii.
Iubitele lui Ion ar putea spre exemplu să oglindească și un aspect al străbunilor de parte feminină pentru că în trecut au fost nerezolvate, iar personajul nostru are contract dinainte să vină aici. Ca și exemplu, presupunem că soția lui Ion îl înşeală, aparent din cvasi motive, în realitate însă ea face asta oglindindu-i energia sexuală transgenerațională ce trebuie acceptată și curățată. Pe de altă parte, soția face asta fără să-și dea seama că are o traumă din copilărie, ascunsă de subconștient, pentru că şocul emoțional a fost foarte puternic. În povestea noastră, soția a fost violată de tatăl ei când era mică, i se spunea că este perfect normal și că este un act de iubire din partea ei. Și uite așa femeia intră în scenariu și mereu va caută prin sex validarea bărbaților apăruți întâmplător în viața ei. S-a măritat cu Ion nu din iubire ci pentru că îl tot caută pe tatăl ei, dar sub forma de protector și nu de iubit.
Ion îi oglindește soției nesiguranța de sine, incapacitatea de lua singur decizii și validarea tatălui pe care Ion o are, dar nu și a mamei.
În realitate, un cuplu, cu cât are mai multe în comun, cu atât nu va rezista, pentru că asta înseamnă că au și aceleași răni. Se vor oglindi foarte mult, inconștient, de fiecare dată. În astfel de cazuri se va ajunge la despărțire. Săpăm și mai adânc în această poveste și mai aflăm că soția este și manipulatoare, jonglează cu sentimentele soțului după bunul ei plac.
Aceasta manipulare a apărut pentru că nu este sigură pe ea având în vederea validarea pe care o caută și nesiguranța de sine. După cum vedeți, vedeta noastră are mai multe aspecte ce sunt legate unele de altele.
Uneori, în relații, manipularea mai apare pur și simplu pentru că unuia dintre parteneri îi este mai ușor să dețină controlul în relație și să tragă totul spre avantajul lui sau al ei.
Domnului Ion i s-a activat pe neașteptate gelozia care i-a apărut din neiubirea de sine și din necunoașterea de sine la adevărata lui valoare. În această poveste, pe bună dreptate, este gelos dar el nu știe de aspectele acestea ce rulează inconștient.
V-am explicat toate aceste procese, ele fiind foarte greu de înțeles, acceptat și vindecat. Se recomandă terapie cu un specialist fie el şaman, psiholog sau oricine are capacitatea de a vă îndruma pe drumul cel bun.
În realitate doar voi faceți vindecarea și integrarea, cei enumerați mai sus sunt îndrumători ce vă pot scoate la suprafață traumele, în așa fel încât să le puteți înțelege, conștientiza și vindeca.



Comments